Inducerea în eroare a publicului este un atribut al mărcii care trebuie evitat în momentul conceperii acesteia. Sunt prevăzute expres de lege posibilităţile mărcii de a induce în eroare cu privire la provenienţa geografică sau cu privire la calitatea sau natura produsului sau serviciului. Cu toate acestea, condiţia aceasta se extinde asupra oricărei posibilităţi de inducere în eroare a consumatorului în legătură cu alte aspecte ale mărcii înregistrate.
Inducerea în eroare cu privire la provenienţa geografică
În momentul conceperii unei mărci, există tendinţa de a indica originea mărcii pentru a întări în percepţia consumatorului că produsul sau serviciul este de o calitate superioară sau că acesta vine dintr-o zonă unde calitatea superioară este de notorietate.
Încă dintr-o fază incipientă, această tendinţă trebuie oprită întrucât legea este foarte clară cu privire la acest aspect. OSIM va respinge mărcile care au în conţinutul lor o provenienţă geografică menită doar să impresioneze consumatorul fără ca antreprenorul să dovedească faptul că produsul sau serviciul său este strict legat de acel loc.
De regulă, este bine să evitaţi in denumirile dumneavoastră orice sintagma care ar putea să conţină numele unui oraş, al unei zone sau de fapt orice denumire geografică.
Inducerea în eroare cu privire la calitatea sau natura produsului sau a serviciului
Chiar dacă de cele mai multe ori, antreprenorul este convins de calitatea superioară a produsului sau serviciului cu care intră pe piaţă, practica OSIM este constantă în a respinge denumiri autolaudative. Termeni precum “calitate superioară”, “cel mai bun”, “cel mai proaspăt” sau orice alt adjectiv laudativ nu îşi au locul în cadrul unei denumiri pe care OSIM să o accepte la înregistrare.
Această condiţie este respectată la nivel european, nu este un argument de care doar OSIM se leagă pentru a respinge înregistrarea unei mărci. Chiar dacă produsul sau serviciul este de calitatea superioară percepută de antreprenor, OSIM va analiza strict din punct de vedere juridic denumirea supusă înregistrării. Cu alte cuvinte, oficiul nu va testa în adevăratul sens al cuvântului produsele sau serviciile care se doresc a fi protejate.
Cu privire la natura produsului sau serviciului, din nou este important ca aceasta să nu fie menţionată în cadrul denumirii mărcii. Această condiţie vine în completarea argumentului privind descriptivitatea mărcii.
Posibilitatea mărcii de a induce în eroare publicul se apeciază ca de fiecare dată prin prisma consumatorului mediu din cadrul publicului vizat de respectivul produs sau serviciu pentru care se solicită înregistrarea.
Consumatorul mediu, care acţionează cu un grad rezonabil de atenţie, diligenţă şi circumspecţie faţă de produsele pe care le achiziţionează, va fi indus în eroare, în principiu, doar de o rea intenţie sau de o greşeală flagrantă.
În cocluzie, deşi condiţia aceasta trebuie să fie respectată în momentul în care concepeţi marca, nu ar trebui să fie un obstacol în alegerea denumirii mărcii, atâta timp cât întregul proces este caracterizat de buna credinţă.
